Home » D:News » Dioxidul de carbon eliberat de oceane a dus la sfârşirea ultimei Ere Glaciare

Dioxidul de carbon eliberat de oceane a dus la sfârşirea ultimei Ere Glaciare

Dioxidul de carbon eliberat de oceane a dus la sfârşirea ultimei Ere Glaciare
Publicat: 13.02.2015
Dioxidul de carbon eliberat în atmosferă din adâncul oceanului planetar a dus la încheierea ultimei Ere Glaciare, potrivit unui studiu publicat în revista Nature, informează bbc.com.

Eliberarea în atmosferă a dioxidului de carbon a dus la apariţia unei perioade mai calde, potrivit cercetătorilor de la Universitatea Southampton.

Cercetarea publicată în revista Nature este bazată pe analiza semnalelor chimice din cochiliile de plancton străvechi.

Oceanul planetar absoarbe circa o treime din dioxidul de carbon din atmosferă, provenit din arderea combustibililor fosili.

Oamenii de ştiinţă prezic că pe măsură ce apa oceanelor se încălzeşte, abilitatea acestora de a absorbi dioxid de carbon se va reduce, putând duce la o şi mai rapidă încălzire globală.

Doctorul Miguel Martinez-Boti, care a fost unul dintre cercetătorii principali implicaţi în acest studiu, a declarat că rezultatele arată existenţa unei legături între concentraţiile foarte mari de dioxid de carbon dizolvat într-unele zone ale oceanului planetar şi creşterile privind concentraţia de dioxid de carbon din atmosferă de la sfârşitul ultimei Ere Glaciare.

Ultima Eră Glaciară a început în urmă cu 110.000 de ani şi s-a încheiat în urmă cu 12.000 de ani.

„Acest studiu ne ajută să înţelegem mai bine rolul oceanului în ciclul carbonului”, a declarat Miguel Martinez-Boti pentru BBC News.

„Oceanul este un rezervor de dioxid de carbon mult mai mare decât atmosfera, deci modul în care oceanul interacţionează cu atmosfera este foarte important”, a mai spus cercetătorul.

Studiul este bazat pe analizarea organismelor marine străvechi care au trăit la suprafaţa oceanului cu mii de ani în urmă.

Aciditatea apei în care trăiau poate fi dedusă de semnătura chimică lăsată asupra cochiliilor lor, ceea ce permite, la rândul său, calcularea cantităţii de dioxid de carbon din apă.

„Exact cum oceanele au depozitat circa 30% din emisiile de gaze provenite din arderea de combustibili fosili de către omenire în ultimii circa o sută de ani, noile noastre date confirmă că variaţiile naturale ale concentraţiei atmosferice de dioxid de carbon între epocile de gheaţă şi perioadele mai calde, interglaciare, sunt produse, în mare parte, de schimbările în ce priveşte cantitatea de dioxid de carbon depozitat în oceanul planetar”, a declarat doctorul Gavin Foster, co-autor al studiului.

Apele care înconjoară Antarctica, cunoscute sub numele Oceanul Sudic, sunt considerate a fi o parte importantă în procesul de transfer al dioxidului de carbon între atmosferă, uscat şi oceanul planetar.

Cercetătorii spun că este nevoie de o mai bună înţelegere a modului în care oceanul afectează ciclul carbonului pentru a obţine mai multe cunoştinţe referitor la schimbările climatice.

Potrivit Comisiei Interguvernamentale privind Schimbările Climatice, o organizaţie aflată sub egida ONU, circa 40% dintre emisiile de dioxid de carbon din perioada pre-industrială şi până în prezent au rămas în atmosferă. Oceanul a absorbit circa 30%, ducând la o acidifiere a apei.

Sursa: Mediafax

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Milioane de oameni îi datorează viaţa acestui om. Invenţia sa avea să revoluţioneze medicina
Milioane de oameni îi datorează viaţa acestui om. Invenţia sa avea să revoluţioneze medicina
Recomandare de carte de la Bill Gates: „Dacă ești pasionat de educație, trebuie să citești această carte”
Recomandare de carte de la Bill Gates: „Dacă ești pasionat de educație, trebuie să citești această carte”
Undă verde pentru Neuralink! Compania lui Elon Musk poate implanta al doilea cip într-un creier uman
Undă verde pentru Neuralink! Compania lui Elon Musk poate implanta al doilea cip într-un creier uman
(P) Ceasuri Swatch inspirate de opere de artă
(P) Ceasuri Swatch inspirate de opere de artă
Cercetătorii au convertit grăsimea de pui în dispozitive de stocare a energiei
Cercetătorii au convertit grăsimea de pui în dispozitive de stocare a energiei
Cum ar arăta lumea cu peste 3 grade Celsius din cauza crizei climatice?
Cum ar arăta lumea cu peste 3 grade Celsius din cauza crizei climatice?
Un bărbat a făcut descoperirea vieții în grădina casei: o piatră cu inscripții, veche de 1.600 de ani
Un bărbat a făcut descoperirea vieții în grădina casei: o piatră cu inscripții, veche de 1.600 de ani
S-a confirmat: exercițiile fizice încetinesc percepția asupra timpului!
S-a confirmat: exercițiile fizice încetinesc percepția asupra timpului!
Peste 57.000 de celule și 150 de milioane de conexiuni, prezente într-o mostră infimă de creier uman
Peste 57.000 de celule și 150 de milioane de conexiuni, prezente într-o mostră infimă de creier uman
Test de cultură generală. Ce înseamnă SOS?
Test de cultură generală. Ce înseamnă SOS?
O predicție extraordinară a lui Albert Einstein despre găurile negre a fost confirmată
O predicție extraordinară a lui Albert Einstein despre găurile negre a fost confirmată
O structură gigantică ascunsă în adâncurile spațiului pune la încercare înțelegerea Universului
O structură gigantică ascunsă în adâncurile spațiului pune la încercare înțelegerea Universului
O fetiță de doar 6 luni a primit un transplant rar de plămâni
O fetiță de doar 6 luni a primit un transplant rar de plămâni
Comerțul „arme contra petrol” dintre Rusia și Coreea de Nord, lovit de noi sancțiuni
Comerțul „arme contra petrol” dintre Rusia și Coreea de Nord, lovit de noi sancțiuni
Platforma Temu din China, acuzată că folosește practici ilegale
Platforma Temu din China, acuzată că folosește practici ilegale
Mai bine de trei veacuri de când „Lorenzo de Medici” al României îi îndruma pe moldoveni să lupte împotriva otomanilor
Mai bine de trei veacuri de când „Lorenzo de Medici” al României îi îndruma pe moldoveni să lupte împotriva otomanilor
Vaccinarea împotriva HPV a prevenit 90% dintre cazurile de cancer de col uterin
Vaccinarea împotriva HPV a prevenit 90% dintre cazurile de cancer de col uterin
Singurul oraș din România în competiția pentru titlul de Capitală Verde Europeană
Singurul oraș din România în competiția pentru titlul de Capitală Verde Europeană